Această plantă are la rădăcina cartofi, iar la suprafață roșii. Cum este posibil?

Vezi aici cum poți crește cartofi și roșii, dintr-o singură plantă. Este uimitor!

Photo

Majoritatea fructelor și legumelor care aparțin aceleiași familii, precum cartoful și tomata, pot fi altoite ca să formeze o singură plantă. Partea de sus a altoiului produce roșii, iar cea din pământ va produce cartofi. Această metodă este foarte populară în rândul grădinarilor care nu dispun de prea mult spațiu. Trebuie să știi însă, că roadele vor fi considerabil mai mici decât dacă ai avea două plante separate. Pentru a obține rezultatul dorit, alege două plante sănătoase, cu diametru similar și apoi urmează pașii de mai jos:

Photo

1. Umple un vas ușor drenabil cu un substrat special pentru ghivece, lăsând cam 2 cm între pământ și marginea de sus a vasului. Ai grijă să nu condensezi pământul atunci când îl așezi în container.

2. Plantează un răsad de cartof și unul de roșie, de 15 cm, la jumătate de centimetru distanță unul de altul, în centrul vasului, într-o scobitură care să le poată cuprinde pe ambele. Separă rădăcinile celor două plante, acoperă-le cu pământ, apoi udă-le bine.

3. Acum e momentul să crestezi cele două plante. Cu atenție, trebuie să crestezi câte un V pe cele două tulpini, astfel: tăietura trebuie să aibă o lungime de 2,5 cm, iar ca adâncime trebuie să ajungă la o treime din grosimea fiecărei tulpini. Ca și poziție, tăieturile trebuie să fie cu 7 cm mai jos de vârful plantelor, aliniate, ca să le putem atașa ulterior.

4. Conectează cele două plante lipind cele două crestături una de cealaltă. Asigură sudura cu bandă pentru altoi, sigilând întreaga zonă. Când planta dă semne de creștere, îndepărteaz-o și treci la pasul următor.

5. Îndepărtează partea de sus a plantei cartofului și partea de jos a tomatei, cu ajutorul unei foarfece, tăind tulpinile la distanță de 2,5 cm de sudură, în unghi de 45 de grade. Taie tulpina plantei roșiei de la baza solului, dar lasă rădăcina în pământ. pe măsură ce se va descompune, va avea rol de fertilizator.

Udă regulat planta obținută, dar lasă pământul să se usuce între două stropiri.

Liked this? Share it with your friends!